„Mai mult faci cu blândeţea decât cu violenţă.”
Jean De La Fontaine
Din cursul face-to-face m-a impresionat prezentarea tipurilor de profesori...Iată această prezentare:
TIPURI DE PROFESORI
1) PROFESORUL STRUŢ – respinge modelele educaţionale novatoare,
atitudinea sa este asemănătoare cu cea a
struţului care îşi ascunde capul în nisip.
2) PROFESORUL CIOCĂNITOARE – aplică întotdeauna metodele didactice
ce i-au fost inoculate,asemenea unei
ciocănitori care loveşte monoton
scoarţa unui copac.
3) PROFESORUL PINGUIN – nu depune efort pentru a-şi adapta metodele
pedagogice la diverse contexte educaţionale
în care este pus,amintind de existenţa leneşă
a pinguinului.
4) PROFESORUL PESCĂRUŞ – face sinteze personale între noile metode
educaţionale şi principiile pedagogice
tradiţionale amintind de ingeniozitatea
demonstrată de un pescăruş pentru a
prinde peşte.
5) PROFESORUL PORUMBEL – aplică principiile dobândite într-un context
educaţional la situaţii pedagogice noi,
făcând astfel un transfer de la vechi la nou
ce aminteşte de porumbelul voiajor.
6) PROFESORUL VULTUR – este întotdeauna receptiv la nou şi este primul
care se încumetă să-l aplice fiind atras de
vârfurile pedagogiei la fel cum vulturul este
atras de cele mai înalte piscuri.